Alunecări de teren la Cozieni
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Cozieni a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă despre producerea unor alunecări de teren pe raza comunei, apărute din cauza topirii zăpezii şi a precipitaţiilor abundente sub sub formă de ploaie. Reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie s-au deplasat împreună cu reprezentanţii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Cozieni, în satele Bălăneşti şi Ciocăneşti, pentru a constata situaţia din teren şi a lua măsurile ce se impun. În satul Ciocăneşti, în imediata apropiere a unor anexe gospodăreşti, s-a declanşat o alunecare de teren care a afectat un adăpost de animale. Acesta a fost demolat de către proprietar, recuperându-şi materialele din care a fost construit. Deşi locuinţa se află la o distanţă de 13 metri de alunecare, structura de rezistenţă nu a fost afectată, neimpunându-se evacuarea. În satul Bălăneşti s-a reactivat alunecarea de teren declanşată în anul 2006. Au fost afectate căminul cultural dar şi 14 locuinţe în care stau 19 persoane. Locuinţele prezentau fisuri la pereţi şi pardoseli. Totodată au fost afectate drumul comunal care face legătura între satele Pietraru – Punga cel dintre satele Trestia – Gloduri – Colţeni dar şi tronsonul dintre Cozieni şi Tulburea.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie, Deschidere, Galerie Foto


