Fără fair-play
-
Dorinel Popa a lăsat baltă Gloria pentru liderul ligii secunde
La începutul lunii ianuarie, Dorinel Popa a depus memoriu la FRF pentru a deveni jucător liber de contract. În urma memoriului, oficialii buzoieni s-au grăbit să facă rost de bani pentru a achita restanţele financiare. Surpriză! Deşi au avut bani pentru datoriile către jucător, acesta a refuzat să-i primească, pentru a semna cu echipa antrenată de Ilie Stan. Deşi “Popică” a efectuat stagiul de pregătire de iarnă cu Gloria Buzău, micuţul mijlocaş a decis să semnez cu liderul ligii secunde, Victoria Brăneşti. Gestul lui Popa a fost catalogat ca lipsit de fair-play de anumiţi oficiali ai clubului buzoian. Legat de plecarea unuia dintre cei mai buni jucători la Brăneşti, Nicolae Anton, tehnicianul Gloriei Buzău, a precizat: “Nicăieri nimeni nu este de neînlocuit. Au plecat jucători mai buni de la Gloria Buzău şi clubul încă există. Popa şi-a exprimat dorinţa de a părăsi echipa şi nu aveam cum să intervin. I-am urat la plecare să fie sănătos, să aibă parte doar de lucruri bune şi să promoveze cu Brăneşti în prima ligă”.
Vlaicu, reloaded
După ce s-a despărţit pe cale amiabilă de Astra Ploieşti, fostul căpitan al Gloriei Buzău, Cătălin Vlaicu, se antrenează cot la cot cu jucătorii Gloriei Buzău. Antrenorul Nicolae Anton, este optimist în privinţa reîntoarcerii fundaşului buzoian sub culorile roş-albastre. “Cătălin (n.r. Vlaicu) a început deja a doua săptămână de antrenamente alături de noi. Dacă săptămâna aceasta nu va semna cu nici o echipa din Liga I, atunci sunt şanse mari ca el să semneze din nou cu noi”, a precizat Anton.
Vremea, inamicul numărul 1
Deşi în această săptămână Gloria Buzău avea programate două partide amicale, cu Juventus Colentina şi Pandurii Tg-Jiu, ambele au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Totuşi, staff-ul tehnic al Gloriei Buzău se gândeşte să programeze alte jocuri amicale, cu echipe din judeţ.
Andrei Pitigoi
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sport


