Autocenzură şi lingătorie

| 2010/02/02 | 0 Comments

Bineînţeles că trebuie să fii mult prea naiv ca să crezi că, dintr-o dată, mai precis imediat după tranşarea definitivă a luptei pentru Cotroceni, diverse instituţii ale statului s-au pus pe treabă şi, acum, după nici două luni de la turul al doilea, apar unele rezultate contra corupţiei, de exemplu.

Fac două exemplificări de pe plan naţional, respectiv sesizarea Parchetului General de către Agenţia Naţională pentru Integritate în cazul lui Mircea Geoană şi instituirea sechestului pe deja celebra locuinţă din Zambaccian a lui Adrian Năstase, şi una de pe plan local, încheierea rechizitoriului în cazul trucării concursului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, unde apar numele a doi politicieni, unul liberal, altul pesedist. Cel puţin în speţa locală, oare vi-l închipuiţi pe magistratul militar muncind pe rupte pentru încheierea dosarului, numai aşa, să nu-l prindă (şi acest) An Nou cu el în fişet? Ei, aş! Este clar că totul are legătură cu ultimul act politic al anului 2009, când a devenit evident că niciunul dintre cei doi inşi - mai precis partidele din care fac aceştia parte – nu se va număra printre puternicii următoarei perioade.

Am citit, ieri, un excelent comentariu aparţinând jurnalistului Ion Cristoiu, care demontează, prin argumente de bun simţ, prostiile anumitor politicieni ce se reped, ori de câte ori vreun organ de anchetă îi ia la întrebări, să catalogheze totul drept o răzbunare politică a locatarului de la Cotroceni. Este evident că asemenea reacţie este cel puţin prostească. Însă, totuşi, nu prea am auzit să explice cineva faptul că, în asemenea momente post-electorale, răsar numeroase dosare ale învinşilor.

Iar răspunsul este foarte simplu: nu este vorba de comandă politică, ci de autocenzura celor care ar trebui să purceadă la aplicarea legii atunci când se constată o încălcare a ei, nu să aştepte limpezirea apelor politice. Deci nu este, neapărat, o intervenţie a politicului, ci şi o lingătorie din partea celor care, teoretic, sunt independenţi în exercitarea profesiei lor.

Călin BOSTAN



Articole pe aceasi tema:

Tags:

Category: Editorial

Leave a Reply