O utopie care poate deveni şi realitate

admin | 2010/02/01 | 0 Comments

Vrabia mălai visează, cam aşa s-ar putea categorisi utopiile pronunţate de liderul naţional al liberalilor, deja jalnicul Crin Antonescu, în discursul pe care l-a ţinut, sâmbătă, în faţa delegaţilor la Liga aleşilor locali ai partidului său, desfăşurată la Poiana Braşov. În special cea cu privire la forţa pe care ar căpăta-o Partidul Naţional Liberal până la următoarele alegeri care, zicea el, ar transforma P.N.L., cu un ipotetic 30 la sută din voturile polpulaţiei, în cel mai puternic partid din România. Bineînţeles, în condiţiile unei opoziţii auto-impuse, cu colaborări punctuale, cel puţin în teritoriu, doar cu social-democraţii şi, pe alocuri, cu maghiarii, „pactul cu Diavolul” – citiţi P.D.-L., rogu-vă! – putând atrage după sine sancţiuni drastice.

Şi, ca să pună capac tragicomediei, Crin Antonescu continuă să ţină coada sus, pretinzând participarea la guvernare alături de Diavol doar în anumite condiţiuni, adică nu doar prin mituirea liberalilor: „Doresc să guvernăm mâine, chiar şi în seara asta, dacă se poate, dacă am minime garanţii că aceasta nu înseamnă doar prezenţa mituită la guvernare. A guverna înseamnă să vii la putere atunci când poţi să faci nişte lucruri în care crezi, nu înseamnă să faci miniştri patru sau şase oameni, alţi câţiva secretari de stat şi alţi 2.000 de directori”.

Bineînţeles, utopiile lui Crin Antonescu pot deveni şi realitate, cu o singură condiţie: apropiatul congres al P.N.L. să reaşeze lucrurile pe un făgaş normal, adică să-i dea papucii şi să (re)aducă la conducere un om care şi să ştie aplica proverbul cu dracul şi cu puntea, să ştie a ţine capul plecat, cel puţin un timp, în faţa învingătorului – pe care, vrea-nu vrea, perioada cât se va afla, ca forţă majoritară, la guvernare, îl va eroda -, să ştie a aprecia gustul bun al fărâmiturilor, care, în lipsă de altceva, ţin şi ele de foame, să nu se mai înhăiteze cu ceilalţi looseri, şi abia apoi să vorbească despre procente ameţitoare la următoarele alegeri. Abia atunci P.N.L. ar putea fi ce a fost şi chiar mai mult decât atât. Şi atunci, poate, coşmarul îmbrăţişărilor dintre Crin Antonesu şi Mircea Geoană va fi dat uitării, iar efectele sale vor fi trecut.

Călin BOSTAN