Microîntreprinderile, vizate de Fisc
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, prin intermediul unui comunicat de presă, informează despre apariţia Ordinului nr. 101/2010 privind modificarea din oficiu a vectorului fiscal pentru contribuabilii care, la 31 decembrie 2009, erau înregistraţi ca plătitori pe venitul microîntreprinderilor. În conformitate cu prevederile art. 107 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, prin modul de reglementare a cotelor de impozitare numai pentru anii 2007 – 2009.
Începând cu 1 ianuarie 2010, prevederile Titlului IV “Impozit pe veniturile microîntreprinderilor”, normele metodologice de aplicare corespunzătoare, precum şi alte prevederi incidente acestui sistem, nu mai produc efecte juridice. Prin urmare, microîntreprinderile care până la data de 31 decembrie 2009 au aplicat prevederile Titlului IV vor intra în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit, potrivit Titlului II “Impozit pe profit” din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal. Vectorul fiscal al contribuabililor care la data de 31 decembrie 2009 erau înregistraţi în evidenţele fiscale ca plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor, se modifică, din oficiu, începând cu data de 1 februarie a anului în curs. Începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2010, cu termen de declarare 25 februarie, contribuabilii care la data de 31 decembrie 2009 erau înregistraţi în evidenţele fiscale ca plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor se înregistrează ca plătitori de impozit pe profit. Începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2010, cu termen de declarare 25 februarie, se înregistrează din oficiu, luna calendaristică drept perioadă fiscală pentru plata impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii, pentru contribuabilii respectivi.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

