Atribuţiile profesioniştilor contabili
Meseria de expert contabil sau de contabil autorizat poate fi exercită de către persoanele cu studii în domeniu prin două modalităţi: independent sau în cadrul unei companii care deţine un compartiment de contabilitate.
Expertul contabil este acea persoană care are toate mijloacele ştiinţifice de a conduce procesul de contabilitate. Acest profesionist poate presta următoarele servicii: poate supraveghea, întocmi şi verifica situaţiile financiare, poate acorda asistenţă cu privire la modul de organizare a procesului contabil, poate efectua expertize contabile dispuse de organele de drept, poate face analize economico-financiare, precum şi evaluări patrimoniale. De asemenea activitatea expertului contabil vizează şi executarea de alte lucrări cu caracter financiar-contabil, de organizare administrativă şi informatică. În acelaşi timp, profesionistul contabil îndeplineşte, conform legii, atribuţiile prevăzute în mandatul de cenzor la societăţile comerciale.
Expertul contabil are toate competenţele în vederea acordării de asistenţă de specialitate cu privire la înfiinţarea şi reorganizarea societăţilor comeciale. Auditul financiar şi consultanţa fiscală sunt printre activităţile pe care profesionsitul contabil le poate executa prin respectarea reglementărilor specifice acestor activităţi.
Societăţile comerciale de expertiză contabilă trebuie să îndeplinească şi ele la rândul lor o serie de condiţii. Una dintre ele este aceea de a avea ca şi obiect de activitate, stipulat în certificatul de înregistrare al firmei, profesia de expert contabil. De asemenea, o altă condiţie necesară este aceea ca majoritatea acţionarilor firmei respective să fie de profesie experţi contabili. Consiliul de administraţie al firmei trebuie să fie ales în majoritate dintre acţionarii sau asociaţii experţi contabili, iar admiterea fiecărui membru nou în consiliul de administraţie să aibă loc în adunarea generală.
În ceea ce priveşte meseria de contabil autorizat, acesta îndeplineşte toate condiţiile pentru a presta următoarele servicii: ţine contabilitatea operaţiunilor economico-financiare prevăzute în contract şi pregăteşte lucrările în vederea elaborării situaţiilor financiare.
Cristina Ifrim
Articole pe aceasi tema:
Category: Economie

