Flacăra violet şi fenomenul media

admin | 2010/01/26 | 0 Comments

Flacăra violet şi atacul bioenergetic „de campanie” au apărut, pentru a doua oară, în paginile celor două prestigioase cotidiene americane „New York Times” şi „Washington Post”, bineînţeles nu în context laudativ, ci dimpotrivă. Nu mai vreau să fac vorbire despre stadiul bolii mintale a celui care a scornit o asemenea bazaconie, ci despre cei care au pus drojdie în respectivele subiecte, până într-atât încât nu mai era mult să ne râdă şi papuaşii care mai invocă spiritele străbunilor, chiar dacă o fac din limuzina Mercedes.

În momentul de faţă, este imposibil să te gândeşti la subiectele derizorii care ţin prima pagină, zile în şir, în media românească, fără să te întrebi cum este posibil acest lucru. Explicaţia acestui fenomen trebuie căutată în urmă cu vreo 15 ani, când proaspăt lansatul pe piaţă „Evenimentul Zilei” lansa bombiţa găinii născătoare de pui vii. Mulţi au privit, atunci, ca şi acum, de altfel, respectivul stil de presă drept o mostră de crasă lipsă de respect faţă de consumatorul de media. Nici vorbă! Atunci a fost momentul de răscruce al presei româneşti, când, efectiv, a fost testată piaţa. Atunci s-a văzut că românul poate înghiţi orice, dacă vede la televizor ori citeşte în ziar. De aici încolo, drumul către ştirile de la ora cinci era deschis, ca şi cel către flacăra violet ori „Băsescu, bătăuşul de copii”.

Un al doilea moment de răscruce a fost apariţia trendului ca, pe micile ecrane, să vedem – inclusiv la emisiunile care, prin definiţie, ar trebui să fie absolut neutre – nişte arătări senzuale şi sexuale, cu fuste scurte şi decoleturi deosebit de generoase, care fac rating nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce arată. Aceste paparude, încurajate de „succesurile” pe care le-au repurtat, au devenit din ce în ce mai obraznice întrucât, între timp, au apucat să se combine cu diverşi indivizi potenţi material ori politic. Şi au ajuns să se transforme în adevărate inchizitoare, socotind orice aberaţie emisă de puţina lor materie cenuşie drept judecată de valoare. Peste toate, i-au molipsit şi pe colegii lor, masculii, cu asemenea apucături. Şi aşa am ajuns să avem media pe care o avem.

Boala este cronică şi malignă, dacă nu cumva a şi dat în metastază. Semne sunt că da. Adică testul pozitiv al găinii cu pui vii este confirmat, cu vârf şi îndesat, de realitatea zilelor noastre. Care va să zică cei care ne cataloghează ca fiind în plin Ev Mediu au dreptate?

Călin BOSTAN