Cum se obţine viza de expert contabil

| 2010/01/25 | 0 Comments

Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede organizarea şi ţinerea evidenţelor contabile prin două modalităţi: printr-un compartiment distinct şi fiind membru C.E.C.C.A.R. Compartimentul distinct este condus fie de un director economic, fie de un contabil şef, în ambele cazuri persoana împuternicită trebuie să aibă studii superioare economice.

Contabilitatea ţinută de membrii C.E.C.C.A.R, experţi contabil, sau contabili autorizaţi şi organizaţi ca PFA, se face în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între profesioniştii contabili şi cei care solicită asemenea servicii.

Pentru a putea furniza astfel de servicii, membrii C.E.C.C.A.R au obligaţia să obţină anual viza de exercitare a profesiei, conform Normelor CECCAR nr.1500/2009. Documentaţia şi obţinerea vizei trebuie să se facă până cel târziu la data de 31 ianuarie 2010.

Dosarul în vederea obţinerii vizei trebuie să conţină următoarele documente: raportul anual de activitate, achitarea cotizaţiilor restante aferente anului 2009, achitarea a 50% din cotizaţia fixă până la 31 ianuarie 2010, cealaltă jumătate putând fi achitată până la data de 31 martie 2010, efectuarea a minim 40 de ore de pregătire profesională pe an, dovada asigurării contra riscului profesional ca PFA sau societate, adeverinţa medicală care să ateste capacitatea deplină de exerciţiu a profesiei şi cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere.

Cei care îşi asumă calităţi de expert contabil în lipsa actelor doveditoare sau care nu îndeplinesc demersurile de atestare vor fi sancţionaţi conform legii.

Pe de altă parte, cei care exercită atribuţii specifice calităţii de expert contabil şi contabil autorizat fără viza anuală vor fi sancţionaţi disciplinar, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi.

Membrii C.E.C.C.A.R şi agenţii economici sunt obligaţi să depună bilanţurile la 31.12.2009 numai la Oficiul Registrului Comerţului din Buzău.

Cristina Ifrim



Articole pe aceasi tema:

Tags: ,

Category: Administratie

Leave a Reply