Ceaţă deasă în P.S.D.

| 2010/01/21 | 0 Comments

dorneanu 225x300 Ceaţă deasă în P.S.D.

Valer Dorneanu

· Ieri, toată ziua, o parte dintre membrii sancţionaţi din P.S.D. Buzău au aşteptat întrunirea Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală, care, susţineau ei, urma să ia în discuţie cazul din organizaţia judeţeană

· La ora 14,00, preşedintele Valer Dorneanu ne-a declarat că va înştiinţa comisia pe care o conduce în legătură cu decizia Biroului Permanent Naţional, prin care contestaţiile celor patru consilieri judeţeni erau respinse. La ora închiderii ediţiei, şedinţa nu se terminase

· Preşedintele organizaţiei judeţene, senatorul Ion Vasile, face trimitere la Statutul P.S.D., articolul 70, al. 1, care specifică: „Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală veghează la aplicarea riguroasă a Statutului P.S.D. şi sesizează forurile de partid în legătură cu hotărârile nestatutare”. Accentuând pe „sesizează”, sursa citată susţine că respectiva comisie nu poate face nimic altceva decât să constate că sesizările buzoienilor rămân fără obiect. (C.B.)



Articole pe aceasi tema:

Tags: ,

Category: Deschidere, Politica

Leave a Reply