Traficanţii şi interlopii, după gratii

| 2010/01/14 | 0 Comments

Şi numărul crimelor a scăzut anul trecut

Deşi, cel puţin la nivelul judeţului nostru, loviturile cu mână armată -hold-up-, date la sediile unor bănci, case de schimb, benzinării, au rămas doar subiecte de film (din fericire, am completa, uitându-ne prin alte părţi, unde se împuşcă oamenii pe stradă), Inspectoratul Judeţean de Poliţie pare să fi aplicat anul trecut vorba aceea din popor, cu paza bună care trece primejdia rea. Adică, introducându-se în ecuaţie şi situaţia economico-socială, criza şi şomajul putând balansa dramatic fenomenul infracţional, s-a acordat o atenţie deosebită identificării, monitorizării şi destructurării grupărilor infracţionale, mai mult sau mai puţin ocazionale. Per total, conform datelor de bilanţ, în anul 2009 au fost destrămate 5 grupări cu 27 de membri, 7 buzoieni au fost arestaţi preventiv, respectiv liderii acestor reţele, de obicei traficanţi de prostituate sau, mai nou, filiere specializate în clonarea cardurilor bancare, iar alţi 8 au fost trimişi în judecată în stare de libertate. Printre cazurile de răsunet, semnalate la momentul oportun în ziarul “Viaţa Buzăului”, amintim grupări formate din membrii aceleiaşi familii, practic mama, tatăl şi fiii ocupându-se împreună cu exportul de “fetiţe” peste graniţe. După cum am consemnat în exclusivitate, au fost şi câţiva interlopi locali, din clanurile vestite ale urbei, care au ajuns în arest deoarece rulau afaceri în domeniul proxenetismului, dar şi unii prinşi cu pistoale deţinute ilegal, turnaţi în anchetă de grupările rivale.

Omoruri, din gelozie sau în scop de jaf

Totuşi, trebuie precizat că faptele înregistrate anul trecut la capitolul criminalitate în judeţ nu s-au produs ca urmare a activităţii unor grupări infracţionale, la comandă, prin folosirea armelor de foc, marea majoritate fiind comise în mod spontan, pe fondul consumului de alcool, sub acoperişul gospodăriei, urmare vreunui scandal între soţi sau concubini, pentru bani, din gelozie, din motive adesea absurde. În acest context, programul de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă a vizat tocmai creşterea gradului de siguranţă civică, implicit reducerea numărului de fărădelegi. S-a acţionat pentru reducerea influenţei factorilor ce generează comiterea unor astfel de fapte şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la fenomenul violenţei intrafamiliale, prin distribuirea de materiale cu caracter informativ, participări la întâlniri cu membrii comunităţii locale, identificarea şi consilierea victimelor potenţiale, identificarea şi monitorizarea stărilor conflictuale. Concret, măsurile preventiv-combative desfăşurate au determinat anul trecut o scădere a numărului infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii cu 10,26% (un minus de 281 fapte), de la 2.737 la 2.456. De asemenea, s-a înregistrat un trend descendent şi în ceea ce priveşte infracţionalitatea de mare violenţă sesizată, fiind înregistrate 19 infracţiuni în 2009 faţă de 20 în 2008. Pe genuri, au scăzut infracţiunile de vătămare corporală gravă ( de la 11 la 9) şi omor (de la 7 la 4), la alte infracţiuni din această categorie înregistrându-se creşteri minore, respectiv numărul tentativelor de omor a crescut de la una în 2008 la două în anul 2009, aceleaşi valori fiind înregistrate şi în cazul numărului infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte.

Sate fără criminalitate, un trend descendent

Deoarece, lucru altminteri ştiut de toată lumea, este mai eficient să previi, decât să combaţi, mai ales că nu poate fi prezent un agent de câte ori unul se îmbată şi-şi ia la omor consoarta sau tovarăşul de pahar, în 2009 s-a derulat şi un proiect sub genericul „Sate fără criminalitate”, în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii poliţiei în mediul rural şi identificării modalităţilor optime de intervenţie a poliţiştilor, în vederea creşterii gradului de siguranţă în mediul rural. În contextul măsurilor dispuse, criminalitatea sesizată în mediul rural a înregistrat un trend descendent, cu 7,51% faţă de anul 2008 (de la 5.842 la 5.403) şi reprezintă 44,75% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul judeţului (5.403 din 12.073).

Astfel, a scăzut infracţionalitatea judiciară sesizată, cu 8,95% (de la 3.440 la 3.132), tendinţă înregistrată atât în ceea ce priveşte infracţiunile judiciare contra persoanei, mai puţine cu 11,21% (de la 2.016 la 1.790), cât şi cele contra patrimoniului, (de la 2.342 la 2.119).

Dan Dinu



Articole pe aceasi tema:

Tags: , ,

Category: Social

Leave a Reply