Icoane, măşti populare şi tradiţii
Elevi şi cadre didactice de la mai multe şcoli din judeţ şi-au dat mâna într-un amplu proiect iniţiat de Colegiul Tehnic, ale cărui prime rezultate au fost concretizate într-un spectacol ce a avut loc ieri la Teatrul „George Ciprian”. Spectacolul a fost precedat de vernisajul unei expoziţii de icoane şi măşti populare realizate de elevi, cele mai reuşite lucrări fiind premiate. Manifestarea reprezintă o primă etapă a proiectului „Dialoguri interculturale – tradiţii şi obiceiuri la români”, coordonat de profesorii Mădălina Buşoi şi Magdalena Coman, şi a avut loc sub genericul „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”.
La acesta s-au mai înscris elevi şi profesori de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman”, Grup Şcolar Industrial „Grigore Moisil”, Grup Şcolar „C. Neniţescu”, Şcoala Săpoca şi Liceul Pedagogic. Pentru următoarea etapă ce se va desfăşura în luna martie, elevii se vor pregăti cu…mărţişoare, fiind dedicată tradiţiilor de primăvară.
Alina Buduianu
Articole pe aceasi tema:
Category: Mozaic

