Buget de supravieţuire pentru Agricultură

| 2010/01/08 | 0 Comments

alecu valeriu 300x225 Buget de supravieţuire pentru Agricultură

Alecu Valeriu

· Suma de 9,087 miliarde lei alocată pentru anul 2010 poate asigura funcţionarea ministerului, însă nu permite iniţierea niciunui program de dezvoltare

· Subvenţiile şi plăţile contractate anul trecut vor fi achitate în totalitate

Călin BOSTAN

Deputatul P.D.-L. Valeriu Alecu a organizat, ieri, o conferinţă de presă, cu scopul declarat de a combate zvonurile lansate, în ultimele zile, de „inflaţia de <specialişti> care au apărut pe micile ecrane, oameni fără minimă expertiză în ceea ce priveşte alcătuirea unui buget, care au răspândit tot felul de informaţii false privind proiectul de buget pe anul 2010, aflat, în aceste zile, în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului”. Conform sursei citate, aceştia au izbutit să alarmeze fermierii, cărora li s-a indus ideea că, în acest an, li se vor tăia subvenţiile.

Angajamentele din 2009 vor fi achitate integral

Deputatul P.D.-L. de Buzău Valeriu Alecu, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a cemerei inferioare a Parlamentului a spus, ieri, în cadrul unei întâlniri cu presa locală, că bugetul alocat, pe anul în curs, Ministerului Agriculturii, este, într-adevăr, mic, ridicându-se la suma de 9,087 miliarde lei, reprezentând 1,69 la sută din Produsul Intern Brut, un buget care, conform sursei citate, poate asigura funcţionarea ministerului, însă nu permite iniţierea niciunui program de dezvoltare.

Ţinând să infirme zvonurile alarmiste colportate în ultimele zile, privind sistarea plăţii subvenţiilor, deputatul Valeriu Alecu a spus că toate angajamentele din anul 2009, cu termen de plată în acest an, rămân în picioare şi vor fi achitate. Astfel, în bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2010 a fost prevăzută suma de 1,8 miliarde lei, din care se vor achita subvenţiile pentru zootehnie (în luna februarie) şi plăţile unice pe unitatea de suprafaţă (în luna aprilie).

Întâi negociem, apoi găsim banii

Ajutoarele de stat care se vor plăti în cooperare cu Uniunea Europeană, care au fost negociate pentru intervalul 2007-2009, vor face obiectul unei noi runde de negocieri la începutul acestui an, pentru perioada 2010-2013. România va solicita Uniunii Europene formele de ajutoare de stat pe care bugetul actual le va putea sprijini. Deputatul Valeriu Alecu a spus că printre cele mai importante puncte la acest capitol se numără subvenţia pe cap de animal pentru zootehnie, ajutorul de stat pentru neutralizarea deşeurilor de origine animală, plata despăgubirilor în caz de calamităţi, primele de asigurare, subvenţiile în domeniul viticol şi ajutoarele de minimis în sectorul vegetal, care vor creşte, de la 7.500 euro pe fermă la 15.000 euro.

Pentru anul în curs, pentru susţinerea acestor ajutoare de stat este necesar ca suma de 2,1 miliarde lei (aproximativ 5000.000 euro) să fie asigurată din bugetul de stat, sumă care, însă, nu este prevăzută în bugetul Ministerului Agriculturii. „Am avut, la acest subiect, două moduri de abordare a problemei. Prima, cea susţinută de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, a fost aceea a alocării acestei sume prin proiectul de buget, iar în baza ei să se deruleze negocierile cu Uniunea Europeană. O a doua a venit din partea Ministerului de Finanţe, care a susţinut ca suma respectivă să fie alocată Ministerului după negocieri, la prima rectificare bugetară. Comisia ar fi vrut să mergem pe prima variantă, dar, întrucât nu am găsit modul de finanţare, cel mai probabil se va merge pe varianta Ministerului de Finanţe”, a mai spus deputatul P.D.-L. Veleriu Alecu.



Articole pe aceasi tema:

Tags: ,

Category: Galerie Foto, Politica

Leave a Reply