Şoferii băuţi, traşi pe dreapta
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Râmnicelu, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism deşi consumase băuturi alcoolice. Etilotestul a indicat o “concentraţie” de 1,31mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal. De asemenea, în timp ce acţiona pe DJ 203K, un agent din cadrul Poliţiei Comunale Mărăcineni a oprit pentru control un autoturism condus de un bucureştean în vârstă de 49 de ani, aflat în stare de ebrietate. Pentru că acesta nu a prezentat permisul de conducere, au fost efectuate verificări în bazele de date şi s-a stabilit că are permisul anulat din luna iulie 2005, iar în cauză s-a întocmit dosar penal. Totodată, poliţiştii rutieri au mai depistat alţi doi conducători auto care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Având în vedere valoarea indicată de etilotest, în cazul acestora s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu puncte-amendă şi măsura complementară de reţinere a permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. În total, au fost efectuate 101 testări cu aparatul „Drager”.
Articole pe aceasi tema:
Category: ultima pagina

