Psihicul instabil duce la delincvenţă
Condiţiile precare în familie şi dezintersul părinţilor faţă de proprii copii îi determină pe cei mici să dezvolte anumite tulburări de comportament şi să săvârşească fapte ce pot fi pedepsite penal.
La Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, Secţia Neuro-Psihiatrie Infantilă, sunt internaţi un număr de 42 de copii care au diferite afecţiuni precum tulburări de comportament, epilepsii, boli psihice severe sau paralizii faciale.
Deseori, aceşti copii ajung aici fie internaţi la cererea părinţilor, care nu se mai înţeleg cu ei acasă, fie sunt aduşi de Poliţie pentru că au fost prinşi la furat, ori pentru că au fost implicaţi în diverse acţiuni violente. Odată ajunşi la secţia de Neuro-Psihiatrie Infantilă, adolescenţii sunt consultaţi, iar, în funcţie de caz şi de vârstă, li se face o expertiză psihiatrică, după care se decide ce se va întâmpla cu respectivul copil, dacă va fi lăsat în grija familiei sau va rămâne în grija medicilor de specialitate. „În momentul de faţă, sunt internaţi 42 de pacienţi cu afecţiuni diferite. Noi suntem şi neurologi şi psihiatri. Sunt copii cu paralizii faciale, cu epilepsie, cu tulburări de comportament, copii cu psihoze, cu boli psihice severe. O gamă largă, atât de boli neurologice, cât şi psihiatrice. Noi asigurăm atât consultaţii de tip ambulator, cât şi expertize medico-legale. În ultimii ani, frecvenţa tulburărilor de conduită şi a expertizelor medico-legale pentru aceşti copii a crescut mult. Săptămânal, unul din medicii din acest centru merge la expertiză medico-legală, unde avem cam 3-4 tineri adolescenţi cu tulburări de conduită, cel mai adesea implicaţi în furtişaguri”, a spus medicul Nicolae Enache, directorul secţiei de Neuro-Psihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.
Specialiştii psihiatri spun că se observă o diferenţă comportamentală între copiii din mediul rural şi cel din mediul urban. Cei din mediul urban au preluat „moda taxei de protecţie” prezentă în şcoli, unde cei mari le percep taxe celor mici pentru a-i „proteja” de eventualii huligani. Cei din mediul rural sunt „campioni” la furat, aceasta şi din cauza faptului că nivelul de trai este şi mult mai scăzut la sate decât la oraş.
Articole pe aceasi tema:
Category: Sanatate

