Bugetul local, în şoc

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, încasările colectate de către funcţionarii Direcţiei Economice Buzău s-au redus la jumătate. Motivele pentru care la bugetul local sunt strânşi din ce în ce mai puţini bani ţin de incapacitatea de plată a numeroşilor contribuabili care, fie din lipsa profitului, fie din cauza datoriilor cumulate, fie din alte motive obiective, aleg falimentul în detrimentul contribuţiei către stat, implicit, a continuării afacerilor.
Persoanele juridice plătitoare de taxe şi impozite fac faţă din ce în ce mai greu efectelor crizei economice. Incapacitatea de plată se acutizează, administratorii fiind nevoiţi să declare falimentul propriilor afaceri.
“Vin cereri de la lichidatori, aşa – zişii practicieni în insolvenţă, numiţi în instanţă pentru a expertiza bunurile firmelor care se pot executa după o sentinţă judecătorească. Sunt cazuri, ce-i drept foarte puţine, în care patronii nu doresc falimentarea firmelor, ci reorganizarea acestora. Durata executării unui astfel de agent economic este mai lungă, dat fiind că respectivul trebuie să facă dovada de neinsolvenţă, respectiv autorităţile să dovedească necesitatea executării acestuia. Se stopează procedura de faliment, se recalculează debitele, după care se poate da un verdict clar. Important este că zilnic se înregistrează cereri pentru faliment”, precizează Auraş Avramescu, directorul adjunct al Direcţiei Economice Buzău. Pe de altă parte, peste 700 de muncitori au fost disponibilizaţi de la începutul anului până în prezent, alţi 407 angajaţi fiind pe listele negre pentru lunile iulie şi august. Rata şomajului de 7,3 procente, tradusă prin cifra de 14.000 de şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi, şi impozitul forfetar, ce a dat naştere la cozi interminabile în faţa ghişeelor Oficiului Registrului Comerţului Buzău, în vederea declarării inactivităţii firmelor, sunt de asemenea cauze importante care stau la baza colapsului în care se află în momentul de faţă bugerul municipiului Buzău.
“Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, gradul de colectare s-a redus cu 47 la sută. Din ce în ce mai greu persoanele reuşesc să îşi plătească impozitele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport sau pe terenurile concesionate. Vorbim despre efectele crizei financiare”, declară Auraş Avramescu. Viceprimarul Marcel Ciolacu a întărit cele declarate de către responsabilul Direcţiei Economice, precizând că repercusiunile colectărilor din ce în ce mai mici a taxelor şi impozitelor se vor oglindi în viitorul apropiat în programul de investiţii al Primăriei care, bineînţeles, va cunoaşte modificări radicale, şi nu pozitive.
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie, Galerie Foto

