„Guzganul rozaliu”, asul din mâneca „celorlalţi”?

| 2009/07/09 | 0 Comments

hrebe „Guzganul rozaliu”, asul din mâneca „celorlalţi”?
Noul atac de luni, de pe blogul personal, de o virulenţă ieşită din comun, al vicepreşedintelui P.S.D. Miron Mitrea, îndreptat contra „eminenţei cenuşii” a partidului, deputatul Viorel Hrebenciuc, coroborat cu ştirea confom căreia acesta din urmă va fi şeful campaniei electorale pesediste la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, aruncă într-o nouă lumină evaluarea şanselor celor două grupări din interiorul organizaţiei buzoiene de a pune mâna pe preşedinţia partidului. În condiţiile date, grupul din jurul primarului municipiului, Constantin Boşcodeală, şi al preşedintelui Consilului Judeţean, Victor Mocanu, ar putea beneficia de un avantaj consistent în cursa pentru controlul total asupra organizaţiei judeţene.

Şefii campaniei ar putea pune condiţii

Campania P.S.D. va fi coordonată politic de deputatul Viorel Hrebenciuc, iar de problemele organizatorice şi administrative se va ocupa Liviu Dragnea, vicepreşedinte al partidului. Hrebenciuc – alintat şi „guzganul rozaliu” – un veteran într-ale miş-maşurilor al social-democraţilor, este văzut ca artizanul a numeroase mişcări politice de culise făcute de P.S.D., dar şi ca un foarte bun negociator. Liviu Dragnea face parte din „noul val” al liderilor partidului şi este unul dintre cei mai influenţi preşedinţi de filiale, mai ales că organizaţia judeţeană pe care o conduce (Teleorman) a obţinut cel mai bun scor la alegerile pentru Parlamentul European.
Duşmănia pe faţă dintre Viorel Hrebenciuc şi reprezentanţii aripii fidele preşedintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu – din care face parte şi senatorul Ion Vasile –, l-ar putea determina pe şeful campaniei electorale a P.S.D. să pună condiţii conducerii centrale, printre care aceea de a i se lăsa libertatea de a alege colaboratorii din teritoriu. Adică un bun pretext de a da satisfacţie contestatarilor preşedintelui organizaţiei judeţene, în sarcina căruia ar putea fi pus scorul fără precedent obţinut de P.S.D. Buzău la europarlamentare, primele alegeri pe care social-democraţii nu le câştigă în ultimii 20 de ani.

Ion Vasile, victimă a lui Hrebe?

“Pe Ion Iliescu, omul care le ţinea influenţa departe de vârful partidului, l-au marginalizat, ba chiar îmi amintesc că, la un moment dat, au pus problema excluderii lui din partid. Oamenii apropiaţi lui Ion Iliescu au fost îndepărtaţi unul câte unul din funcţii. Dintre cei rămaşi, Marian Săniuţă şi Vasile Ion sunt primii pe lista neagră a lui Hrebenciuc. Adrian Năstase, fie că îi place să creadă sau nu, este şi el victimă a grupului Hrebenciuc. (…) Cât îl priveşte pe Mircea Geoană, nu mai redeschid subiectul. Pentru a nu scădea şansele candidatului partidului meu la alegerile prezidenţiale din toamnă, nu pomenesc acum de ce Geoană a ajuns prizonierul grupului Hrebenciuc”, scria, luni, pe blogul personal, vicepreşedintele pesedist Miron Mitrea.



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Galerie Foto, Politica

Leave a Reply