Tunul secolului

| 2009/07/06 | 0 Comments

Nici n-au ajuns terenurile Armatei în patrimoniul Primăriei şi deja au fost amanetate
Tunul secolului
O suprafaţă din Bariera Ploieşti, aparţinând unităţii militare de Transmisiuni, va intra în posesia unui cunoscut om de afaceri, care va da la schimb un teren cu o valoare de piaţă mult mai mică


Un nou tun imobiliar se pregăteşte la Primăria Buzău, de această dată fiind vorba despre un teren ce, încă, aparţine Ministerului Apărării Naţionale şi urmează a intra în posesia administraţiei publice municipale. Chiar dacă acest lucru se va petrece într-un viitor încă incert, surse din cadrul Palatului Comunal susţin că suprafaţa respectivă ar fi fost deja amanetată de responsabilii Primăriei în folosul unui cunoscut om de afaceri local şi va face obiectul unui schimb cu o suprafaţă similară, situată, însă, într-o zonă în care preţul de tranzacţionare este mult mai mic.

Cadou de sute de milioane euro
Primăriile şi administraţiile locale au primit sau sunt pe cale să primească de la statul român un cadou evaluat la sute de milioane de euro. Este vorba de terenuri şi clădiri ale armatei pe care aceasta nu le mai foloseşte. Pe timpul mandatului său, fostul ministru al Apărării Teodor Meleşcanu a spus că va oferi “gratuit” autorităţilor locale care le doresc toate cazărmile şi terenurile dezafectate de armată după reforma cerută de Alianţa Nord-Atlantică. Este vorba despre sute de hectare de teren şi zeci de cazărmi în oraşe precum Cluj, Bacău, Bucureşti, Constanţa, Braşov, Buzău sau Alba Iulia.
De exemplu, municipalitatea băcăuană a primit deja de la Ministerul Apărării circa 70 de hectare, pe care se aflau câteva unităţi militare dezafectate. În Cluj, proprietăţile imobiliare ale Ministerului Apărării Naţionale sunt evaluate la peste 100 milioane de euro. Constanţa este unul din cele mai bogate judeţe în materie de foste unităţi militare.
Municipalitatea băcăuană şi-a propus ca pe terenul rămas liber după dezafectarea unităţilor militare să construiască locuinţe pentru tineri, precum şi apartamente de serviciu pentru cadrele militare. În comuna Floreşti (judeţul Cluj) armata va renunţa la cazărmile nefolosibile. Aici, s-a propus amenajarea unui nou campus universitar. Aproape 5.000 de studenţi ar putea beneficia din toamnă de noile locuri de cazare. La Carei, fosta unitate militară de pe strada Căpleniului a devenit sediu pentru facultate. Unitatea militară în cauză a fost cedată, printr-o Hotărâre de Guvern, Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, în urmă cu 5 ani, şi aici îşi desfăşoară activitatea o secţie a Universităţii “Vasile Goldiş” din Arad şi se preconizează amenajarea unui campus şcolar.

La Buzău, Dumnezeu cu mila
Iată că, în anumite localităţi, unde administraţiile au intrat, deja, în posesia respectivelor terenuri şi/sau clădiri, gospodarii acestora au încercat – şi unii chiar au reuşit – să le folosească în scopuri cât se poate de onorabile. La Buzău însă, pe principiul “dăm tot, să nu mai rămână nimic în urmă”, unul dintre terenurile cu valoare de tranzacţionare mare va fi “mutat” într-o zonă a municipiului în care preţul acestuia scade semnificativ.
Este vorba despre terenul aparţinând, încă, unităţii militare de Transmisiuni, situat pe strada Unirii, la ieşirea spre Ploieşti, vizavi de Cimitirele Eroilor şi al Soldatului Sovietic. După cum afirmă sursele noastre din Palatul Comunal, terenul în cauză a fost deja promis unui cunoscut om de afaceri, care va intra în posesia acestuia într-um mod perfect legal: schimb de terenuri. El va aduce, la loc, în patrimoniul Primăriei, o suprafaţă similară, însă cu o valoare de tranzacţionare mult mai mică, situată în spatele fostei Întreprinderi de Legume-Fructe, în zona pe unde trecea, cândva, calea ferată industrială care deservea societatea în cauză.



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Administratie, Galerie Foto

Leave a Reply