Legea terenurilor pentru tineri, în ghips

De aproape doi ani, toţi primarii din ţară, indiferent de nuanţa lor politică, au avut posibilitatea de a rezolva măcar o parte din problemele imobiliare din “curtea” lor. În anul 2003 a fost adoptată o lege prin care toţi tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani pot primi cu titlu gratuit un teren în suprafaţă de 250 până la 500 de metri pătraţi, pe care să-şi construiască o casă. Aceste terenuri ar fi trebuit să provină din domeniul privat al unitaţii administrativ-teritoriale. Mai mult, de la apariţia legii şi până în prezent, guvernul a stabilit şi normele de aplicare a respectivei legi. Numai că, deşi au avut la îndemână tot ce le-a trebuit, reprezentanţii Primăriei Buzău nu au reuşit să stârnească interesul tinerilor care, neinformaţi fiind, nu au depus cereri în acest sens. Viceprimarul Fănică Bârlă este de părere însă că normele şi condiţiile de aplicare a legii au pus beţe în roate celor interesaţi.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 44/18.01.2008, a fost publicată “Legea nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală (*republicată*)”, lege care a intrat în vigoare la 6 luni de la data publicării în MO. Legea reglementează regimul atribuirii la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 si 35 de ani, a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al Primăriei Buzău, pentru construirea de locuinţe proprietate privată. Dacă Legea 15 a fost catalogată la început ca o reuşită, ca un sprijin pentru cei tineri sau ca o măsură socială de anvergură, cei care ar fi trebuit să înlesnească accesul la ea nu prea şi-au dat interesul. Poate cei care au acces la internet pot citi pe site-ul Primăriei Buzău despre legea respectivă. Restul tinerilor însă continuă să viseze la o locuinţă.
Ene Nicolae, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a descris scurt şi concis situaţia atribuirii de terenuri celor aflaţi la început de drum la Buzău: “De la intrarea în vigoare a Legii 15/2003, nu a fost atribuită nicio suprafaţă de teren. Cei care solicitau acest lucru puteau intra în posesia a 500 de metri pătraţi pentru a-şi construi o casă”. Printr-o lege conexă, subliniază viceprimarul Fănică Bârlă, au fost atribuite două astfel de terenuri: “Au existat două cazuri în cartierul Orizont, acolo unde municipalitatea a pus în posesie gratuit terenuri. A fost vorba de două loturi de aproximativ 400 de metri pătraţi fiecare. Legea prevedea ca municipalitatea să pună în posesie gratuit 300 de metri pătraţi. Pentru că terenurile cerute au depăşit suprafaţa prevăzută, cei în cauză au suportat diferenţa de bani”. Condiţiile de eligibilitate, a ţinut să precizeze mai departe viceprimarul, îngreunează atribuirea de terenuri celor tineri. Mai precis printre altele, solicitanţii ar fi trebuit să nu fi avut anterior vreo proprietate imobiliară. Totodată, ar fi trebuit să facă dovada faptului că după intrarea în posesie deţin sumele de bani necesare construirii unei locuinţe.
Dacă toate aceste cerinţe ar fi fost îndeplinite, până de curând solicitanţii tot nu ar fi reuşit să beneficieze de legea minune. De ce? Primăria Municipiului Buzău abia a aprobat PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal ) terenului aflat în vecinătatea DN 10, acolo unde ar fi trebuit să de atribuie parcelele de teren. În consecinţă, dezinformarea completată de posibilităţile financiare precare ale eventualilor solicitanţi şi lipsa unui teren au făcut ca Legea 15/2003 să nu îşi găsească nicio folosinţă la Buzău.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, ultima pagina

