Bursa „Guvernul României”, o necunoscută
Elevii din mediul rural, săraci, dar capabili de performanţă, uitaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău

Învăţământ centrat pe elev. Iată icoana la care, cel puţin în cadrul discursului formal, se închină oficialităţile din educaţie, de la ministru până la inspectori şcolari şi profesori. Cu alte cuvinte, întreaga organizare a sistemului trebuie să fie axată pe realizarea intereselor celui care urmează a fi educat, scopul fiind, normal, pregătirea acestuia pentru a face faţă cât mai bine lumii complexe şi dinamice în care va trăi.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău nu acordă nicio şansă elevilor din mediul rural, capabili de performanţă, dar fără posibilităţi materiale. Dacă în alte judeţene, în şcolile de la sate, s-a desfăşurat deja o campanie de promovare a bursei „Guvernul României”, prin care se selectează 25 de elevi absolvenţi de clasa a IV-a, din familii sărace şi cu rezultate foarte bune la învăţătură, pentru a-i aduce în cele mai bune şcoli din mediul urban, pe cheltuiala statului, la Buzău nimeni nu ştie nimic. Nici părinţi, nici elevi şi nici cei din ISJ. Ce ştiu sigur cu toţii este că această bursă lipseşte cu desăvârşire de pe lista de priorităţi a mai marilor din învăţământul buzoian.
Intenţia de înfiinţare a unei clase de excelenţă şi la Buzău a existat totuşi anul trecut. Elevii ar fi trebuit să urmeze cursurile la Colegiul „B.P. Hasdeu”, şi să fie cazaţi la internatul Colegiului Agricol „Dr. C. Angelescu”. Atunci, uimitor, niciun elev nu a corespuns criteriilor de selecţie: localitatea de domiciliu a elevului se află în mediul rural; familia elevului are venitul pe membru de familie sub o treime din salariul minim brut pe ţară garantat în plată; elevul este absolvent al clasei a IV-a; elevul este identificat ca fiind capabil de performanţă; părinţii/tutorii legal instituiţi ai elevului sunt de acord cu participarea la activitatea de selecţie şi, în ipoteza selecţionării, cu şcolarizarea copilului lor în unitatea de învăţământ stabilită de ISJ.
Anul acesta, nici intenţia nu mai există, chiar dacă Ministerul Educaţiei a aprobat ca suma care se acordă pentru un număr de 25 elevi/judeţ, respectiv 1.025 elevi la nivel naţional, să fie de 350 de lei/lună. De aceşti bani ar fi putut beneficia şi câţiva elevi buzoieni din mediul rural, dar lipsa de interes a Inspectoratului Şcolar Judeţean le-a anulat din start acest drept.
Articole pe aceasi tema:
Category: Deschidere, Galerie Foto

