A plouat cu note de zece
La prima probă la Bacalaureatul din Buzau din acest an a plouat cu note mari. Putem spune chiar că absolvenţii de liceu au păşit cu dreptul în această sesiune de examene. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISJ, Paul Negoiţă, din cei aproximativ 4000 de candidaţi înscrişi la Buzău, 99,92% au promovat fără probleme proba orală la Limba şi literatura română. Cele mai multe note au fost de zece, peste 1200, iar ghinioniştii care nu au reuşit să promoveze examenul se pot număra pe degetele de la o mână, adică doar trei. Nu doar notele au fost bune, ci şi la capitolul prezenţă lucrurile au stat destul de mulţumitor, doar 102 candidaţi neprezentându-se la prima probă a Bacalaureatului. Astăzi, absolvenţii de liceu au mai avut de trecut un hop. După ce la prima probă susţinută la începutul săptămânii au dovedit că au cunoştinţe vaste de limba şi literatura română, rezultatele fiind dintre cele mai bune, astăzi a venit rândul să arate în faţa comisiei de examinare că stăpânesc o limbă străină. Un singur candidat a susţinut proba orală la limba italiană, iar alţi 14 la limba germană. Nu au lipsit nici vorbitorii de limbă rusă – 23, limbă spaniloă – 84 şi limbă franceză – 99. Supremaţia numerică la această probă au avut-o însă candidaţii înscrişi la limba engleză.
Articole pe aceasi tema:
Category: Educatie-Cultura

