Gloria, penalizată cu 8 puncte
Luni, la Casa Fotbalului, a avut loc ultima şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din cadrul campionatului 2008 – 2009.
În cadrul adunării, membrii Comitetului au stabilit clasamentele finale ale tuturor competiţiilor fotbalistice din ţară, începând cu Liga I şi până la campionatul naţional feminin.
În ceea ce priveşte Gloria Buzău, echipa din Parcul Crâng a fost penalizată cu 8 puncte şi va pleca pe minus din viitorul sezon competiţional al Ligii a II-a, deoarece nu şi-a îndeplinit baremul impus de Federaţie, şi anume 25 de puncte. Cu toate acestea, fotbaliştii Gloriei, cei care au mai rămas alături de echipă, se vor reîntâlni pe data de 6 iulie, însă sub comanda lui Constantin Cârstea. Deşi jucătorii se află într-o minivacanţă, conducerea din Parcul Crâng nu şi-a luat liber, astfel că pune la cale planul de bătaie pentru abordarea campionatului 2009 – 2010, când Gloria ne va da întâlnire la matineu. Conducătorii au stabilit perioada de cantonament, ce se va desfăşura în ţară, însă trebuie ca patronul Constantin Bucur să aibă o întâlnire cu primarul Constantin Boşcodeală. Iniţial, întrevederea era programată săptămâna trecută, însă ambii au avut probleme de rezolvat, Constantin Boşcodeală a fost plecat în Grecia, iar bossul din Crâng s-a ocupat de funeraliile tatălui său. În ceea ce priveşte legiunea timişoreană, Constantin Bucur va trebui să se întâlnească cu Marian Iancu, patronul F.C. Timişoara, iar întâlnirea se pare că va avea loc în această săptămână.
Buzoienii, în Cupa României
Tot în cadrul ultimei şedinţe a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, s-a stabilit şi programul şi formatul următoarei ediţii a Cupei României. Gloria Buzău va intra în focurile competiţiei din faza a patra, mai exact pe data de 26 august, alături de celelalte 35 de echipe ce evoluează în eşalonul secund.
Cupa României, ediţia 2009 – 2010:
Faza I – 15 iulie (cele 42 de câştigătoare ale fazei judeţene a competiţiei şi 98 de echipe din Liga a III-a);
Faza a II-a – 29 iulie (cele 70 de învingătoare din faza I şi celelalte 10 echipe din Liga a III-a);
Faza a III-a – 8 august (cele 40 de învingătoare din faza a II-a);
Faza a IV-a – 26 august (56 de echipe: cele 20 de învingătoare din faza a III-a şi cele 36 de echipe din Liga a II-a);
Faza a V-a – 9 septembrie (cele 28 de învingătoare din faza a IV-a);
Şaisprezecimile de finală – 22-24 septembrie (cele 14 învingătoare din faza a V-a şi cele 18 echipe din Liga I);
Optimile de finală – 27-29 octombrie;
Sferturile de finală – 17-19 noiembrie;
Semifinalele (tur) – 23-25 martie 2010;
Semifinalele (retur) – 13-15 aprilie 2010;
Finala – 6 iunie 2010;
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sport


