BACALAUREAT 2009 Buzau
Chiulangii de rang
Profesorii universitari nu s-au prezentat la BAC
La Buzău, trei preşedinţi de centre de examen au absentat
Dacă profesorii preuniversitari au închis ochii la atitudinea sfidătoare a guvernanţilor ce anul acesta le-au înjumătăţit plata la Bacalaureat şi nu s-au dat înlături de la a-şi face datoria până la capăt, cadrele didactice din sistemul universitar par să nu accepte să fie bătaia de joc a nimănui. Mai mulţi profesori universitari refuză participarea la examenul de maturitate din acest an, în fruntea comisiilor de examinare, motivând fie salarizarea foarte proastă, fie stresul prea mare sau vreo boală declanşată de începutul vacanţei.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a înlocuit ieri trei preşedinţi de comisii de examen de la Bacalaureat, care nu s-au prezentat la centre, invocând diverse motive. Locurile absenţilor au fost preluate de către vicepreşedinţii centrelor, selectaţi în şedinţă publică, ce vor coordona activitatea pe tot parcursul examenului. La rândul lor, foştii vicepreşedinţi au fost înlocuiţi cu „rezerve”. Preşedinţii care au chiulit la BAC aparţin de centrele universitare din Iaşi şi Bucureşti. În centrele de examen de la Colegiul Economic şi Liceul „Ştefan cel Mare”, conducerea a fost preluată de vicepreşedinţii Sergiu Filip, profesor la Grup Şcolar „Grigore C. Moisil”, respectiv Ionel Meiroşu, profesor la Şcoala „Vasile Cristoforeanu”. La Grup Şcolar Meserii şi Servicii, a fost numit preşedinte Gheorghe Bodea, profesor la Colegiul Tehnic.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, printre chiulangii ar mai exista şi un al patrulea profesor universitar, dar pentru că acesta a fost numit preşedinte la un centru de evaluare, şi nu de examen, situaţia sa este încă incertă. Preşedinţii care au dat bir cu fugiţii de la Bacalaureat vor trebui să dea explicaţii la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, acolo unde s-au înscris pentru participare la examen.
În ceea ce priveşte prezenţa profesorilor buzoieni în comisiile de examen, ieri nu s-au înregistrat „pierderi”.
Performanta la prima proba a Bacalaureatului la Buzau
Pentru informatii privind desfasurarea Examenului de BACalaureat in judetul Buzau, va rugam sa reveniti pe site-ul ViataBuzaului.ro . O sa postam de asemenea informatii privind notele , si site-urile utile despre BAC 2009 BUZAU
Pentru a vizualiza notele de la Bacalaureat-ul 2009 Buzau : Click Aici
Articole pe aceasi tema:
Category: Educatie-Cultura, Galerie Foto



Comments (4)
Trackback URL | Comments RSS Feed
Sites That Link to this Post