Apa şi medicina vibraţională

| 2009/06/20 | 0 Comments

Dr. Mihaela HANGANU
Apa, cea mai răspândită substanţă de pe pământ, este leagănul şi vehiculul informaţional al vieţii. Reprezintă 60-75% din compoziţia organismului uman. Apa are o viaţă a ei proprie, are proprietăţi fizice şi chimice excepţionale. Toate reacţiile biochimice ce se petrec în corpul nostru sunt mediate de apă, celulele corpului trăiesc practic într-un mediu acvatic salin, care este foarte important pentru supravieţuire. Dar înainte de toate, apa conţine în structura ei informaţii importante pentru organism şi este un mesager pentru schimbul de informaţii dintre celule, cât şi între organism şi mediul înconjurător. Această substanţă a fost şi este cercetată de numeroşi oameni de ştiinţă, care încearcă să-i înţeleagă secretele. În interiorul corpului, apa este prezentă sub forma soluţiilor de electroliţi care sunt bune conducătoare de electricitate. Se ştie că activitatea celulară implică existenţa potenţialului de acţiune electric. Apa însăşi are o polaritate electrică. Din punct de vedere fizico-chimic, apa este rezultatul combinării diferiţilor izotopi ai hidrogenului cu diferiţi izotopi ai oxigenului.
Proprietăţi informaţionale
Există 18 specii diferite de molecule de apă, în natură dominând combinaţia hidrogen fără neutroni în nucleu şi oxigen. Deuteriul (apa grea) care reprezintă doar 1/6000 în apa naturală, este o combinaţie de hidrogen cu un singur neutron în nucleu şi oxigen. Există o ipoteză conform căreia îmbătrânirea organismului s-ar datora parţial acumulării de apă grea în organism. Pentru o bună stare de sănătate, contează foarte mult calitatea apei ingerate. Aşa numita «apă vie» este o apă cu capacităţi energetice, nu doar pură din punct de vedere fizic şi chimic. Ea înmagazinează cantităţi imense de informaţie şi vibraţii energetice, pe care apoi la transmite între ,,emiţătorul de informaţii vibraţionale» şi «receptorul» acestora. Deosebitele proprietăţi informaţionale ale apei au fost foarte sugestiv puse în evidenţă de cercetătorul japonez Masaru Emoto. Acesta a demonstrat că apa îşi modifică structura în funcţie de sursa din care provine şi în funcţie de mesajele care-i sunt transmise. A făcut acest lucru expunând apa la diferite tipuri de vibraţii electromagnetice: sunete, muzică, cuvinte rostite sau scrise, după care a supus-o fenomenului de îngheţare. A demonstrat, prin fotografierea cristalelor formate, că regularitatea şi frumuseţea acestora este diferită în funcţie de încărcătura informaţională, favorabilă sau nu, care a fost transmisă.
Apa, baza homeopatiei
Pe excepţionalele proprietăţi ale apei se bazează prepararea medicamentelor homeopatice şi a remediilor florale Bach. Medicamentul homeopatic se prepară pornindu-se de la o tinctură mamă a substanţei de bază şi implică folosirea unei soluţii de apă şi alcool de 90 de grade. Apoi, din această tinctură se prepară diluţii succesive de 1/100 (scara centezimală) sau diluţii de 1/10 (scara decimală) sau 1/50000 (diluţii cinquata mile) etc. Se pierde noţiunea de ponderal a substanţei iniţiale diluate, aceasta încetând să mai aibă proprietăţi toxice sau efectele obişnuite date de administrarea într-o anumită doză. După diluare se aplică sucusiunea sau agitarea soluţiei, timp în care se dezvoltă proprietăţi energetice neobişnuite din substanţa iniţială diluată. Aceste proprietăţi speciale sunt unice pentru fiecare substanţă în parte, depinzând de un anumit repertoriu de vibraţii electro-magnetice. Informaţiile specifice ale substanţei iniţiale sau semnătura energetică a acesteia se transferă în cursul sucusiunii sau dinamizării homeopatice, în structura moleculei de apă. Acea informaţie determină în cursul dinamizării o agregare unică a moleculelor de apă din soluţie, care formează nişte polimeri sau clusteri cu o anumită structură şi conformaţie. Conformaţia polimerilor de apă este specifică pentru fiecare substanţă în parte. Apa preia amprenta energetică a substanţei iniţiale, atât prin modificările structurale cât şi prin modificarea registrului vibraţional. Tot apa transferă informaţiile vibraţionale către granulele de lactoză inerte care vor duce mai departe mesajele vindecării în mediul apos al organismului. Apa din corp va prelua la rândul său mesajele pentru a le transmite mai departe receptorilor electromagnetici celulari, care vor declanşa reacţiile biochimice ale vindecării.



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Category: Sanatate

About the Author (Author Profile)



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Leave a Reply