Copii lăsaţi la voia întâmplării
Din ce în ce mai mulţi români decid să plece să muncească în străinătate, gândindu-se mai mult la partea financiară consistentă şi mai puţin la copiii pe care îi lasă acasă.
Veniturile pe care le au românii în ţară sunt incomparabile cu ceea ce pot câştiga în străinătate, dar preţul pe care îl plătesc familiile este mult prea mare.
Este cunoscut faptul că majoritatea copiilor care , odată cu dispariţia figurilor parentale de lângă ei, au şanse foarte mari să dezvolte tulburări de comportament, care le pot afecta atât viaţa socială, învăţătura, cât şi sănătatea. În aceste cazuri se regăsesc majoritatea adolescenţilor care sunt lăsaţi fie singuri, fie în grija bunicilor.
Mai multe cazuri de astfel de copii s-au semnalat şi în judeţul Buzău, mulţi dintre ei aflându-se în evidenţele secţiei de Neuro-Psihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca. Aceştia au vârste curpinse între 14 şi 18 ani şi predomină fetele.
Medicii din cadrul spitalului explică faptul că fetele resimt lipsa maternă mai mult decât băieţii. Mamele sunt de obicei mai “moderne” şi mai permisive. Odată cu lăsarea adolescentelor în grija taţilor, acestea încep să aibe tulburări de comportament. Astfel, tinerele chiulesc de la orele de curs, se apucă de fumat, încep să consume alcool şi lipsesc nopţile de acasă. Ca să împiedice dezvoltarea rapidă a acestor tulburări de comportament, taţii iau decizia de a-şi interna fetele în centre specializate, unde pot primi ajutor din partea psihologilor, care fac ore de consiliere pentru identificarea problemelor şi ameliorarea comportamentului adolescentelor.
“Una din problemele majore o constituie mediul familial dezorganizat. În situaţiile în care există neînţelegeri între părinţi sau în familii dezorganizate prin divorţul părinţilor şi uneori prin plecarea părinţilor în străinătate, mai ales a mamelor, copiii sunt scăpaţi din comportamentul normal şi din controlul familiei şi astfel ajung la noi. Problemele familiale sunt de o importanţă vitală pentru copii”, a spus directorul secţiei de Neuro-Psihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, medicul Nicolae Enache.
Cadrele medicale de specialitate din judeţul Buzău spun ca o altă problemă cu aceşti copii, care provin din familii dezorganizate prin plecarea părinţilor în străinătate, o constituie facilitarea accesului la lux, prin trimiterea de către părinţi a unor sume mari de bani, care ajung în buzunarele copiilor, iar ei nu ştiu prea bine să-i administreze. Astfel apar delictele în rândul adolescenţilor.
Articole pe aceasi tema:
Category: Sanatate


Buna ziua,
Am o mare rugaminte la dvs.,cum pot lua legatura cu domnul doctor Nicolae Enache?
Am avut nr.de tel.al domnului,insa l-am pierdut.
Va multumesc pentru timpul acordat.In caz ca se poate,un e-mail puteti sa-mi trimiteti cu nr.de tel.,eventual si o adresa de e-mail.
Cu respect
Cristina(o veche cunostinta a domnului Enache).
Buna Ziua,
am o mare rugaminte la dvs. Eu am fost klienta, pazienta domului Dr. Nicolae Enache si doresc sa iau legatura cu dinsul. Aktual numai locuiesc in Tara.
VA MULTUMESC NESPUS DE MULT! ,pentru timpul acordat. Daca se poate nr.tel.
si e-mail adrese.
cu mare respect!
DOINA PATAR