Gura Teghii… o gură de rai

Pe harta judeţelor cu potenţial turistic, Buzăul începe din ce în ce mai mult să se facă recunoscut. Poziţionarea lui în raport cu alte zone ale ţării îi conferă în cea mai mare parte un astfel de merit. Pentru că pe cei 6.102,6 km pătraţi, reprezentând 2,6% din suprafaţa ţării, se poate constata dispunerea armonioasă a celor trei forme de relief ce caracterizează judeţul, respectiv Munţii Buzău, parte a Carpaţilor de Curbură, câmpia aparţinând Câmpiei Române şi o regiune de dealuri acoperite cu livezi, turiştii pot alege dintr-o vastă paletă de oferte, dintre cele mai tentante. Nu mai puţin adevărat este că infrastructura în anumite zone sperie turistul european, plasând într-un con de umbră obiective care, încetul cu încetul, se pierd în favoarea unora mult mai sărace, istoric sau tradiţional. Exemple sunt multe. Dacă o simplă colină se poate transforma într-un obiectiv turistic atrăgător, de ce nu şi o întreagă regiune? O întrebare la care numai autorităţile pot răspunde…Trebuie să reţinem însă faptul că judeţul Buzău poate atrage turistul nu numai prin frumuseţile naturale, ci şi prin tradiţia, cultura, obiceiurile şi oamenii ce îl locuiesc. O zonă deosebită din toate aceste puncte de vedere este Gura Teghii.

Puţină lume cunoaşte faptul că localitatea Gura Teghii, ce se întinde pe o suprafaţă de peste 44.000 hectare şi se compune din sate precum Păltiniş, Furtuneşti, Nemertea, Gura Teghii, Vadu Oii – Secuiu şi Varlaam, este una dintre cele mai mari din ţară. Poziţionarea zonei în raport cu localităţi mult mai cunoscute îi conferă un oarecare atribut tainic, misterios. Pentru a ajunge aici turistul trebuie să urmeze Drumul Naţional 10 Buzău – Braşov. În dreptul oraşului Nehoiu, turistul va vira pe DJ 203 K, ce îl va direcţiona spre “Bucureştii Noi”, aşa cum mai este denumită comuna de către localnici. Atmosfera plină de mister te cuprinde chiar din intersecţia celor două drumuri. După ce se traversează un pod peste râul Buzău, turistul parcurge un drum la marginea căruia, cât vezi cu ochii, se întinde pădurea, ici colo presărată cu stânci şi case vechi. Traseul, încântător de altfel, păleşte în momentul în care ai trecut de tăbliţa rutieră pe care este înscris “Gura Teghii”.

Piatra Corbului, stânca din pădure

Începând cu satul Păltiniş, pofta de mister şi frumuseţe a drumeţului începe a fi satisfăcută. Aşteptarea ia sfârşit odată cu apariţia la orizont a “Pietrei Corbului”. Ivzorâtă din pântecul muntos împădurit, “Piatra Corbului” încântă privirea oricui, impunându-se cu al ei vârf de pe care o cruce spintecă cerul. Este un loc stâncos, de unde s-au extras mari cantităţi de chihlimbar. De aici şi până la Biserica săpată în piatră de la Aluniş nu mai sunt decât doi kilometri. Denumirea, se arată într-o monografie a zonei Bâsca – Penteleu, semnată de către Gheorghe Rusen, provine de la o stâncă masivă socotită ca fiind cea mai mare din judeţ, a cărei înfăţişare ne duce cu gândul la Piatra Craiului sau la Cheile Bicazului. Piatra Corbului taie răsuflarea celui care o priveşte. Este doar un punct din multitudinea bogăţiilor naturale pe care le ascunde comuna Gura Teghii.

Locuri cinstite de mari istorici români

Scăldată de apele reci ale râului Bâsca, un martor ocrotit al eroziunii, alcătuită din gresii paleogene, poate fi văzută Stânca Burduloaica sau Stânca lui Persescu. La mijlocul secolului XIX, pe această stâncă de la Gura Teghii, se arată într-o monografie a lui Gheorge Petcu, a fost construit odinioară un pavilion pentru odihnă şi recreere de către Enache Persescu, personaj care trata bolnavii cu “aer şi zer”. De asemenea, în documentele care atestă existenţa acestui obiectiv se mai arată că pavilionul era mult vizitat de către oameni politici şi literaţi. Constantin D. Aricescu, istoric şi publicist român participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească, şi Alexandru Odobescu, scriitor, arheolog şi om politic al secolului XIX, care este autorul unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa, descoperit, sunt nume care au cinstit acest loc mirific, aflat în albia râului Bâsca.

Confluenţă de poveste

Râul Buzău, cu o suprafaţă a bazinului de 5505 kilometri pătraţi, are o lungime de 325 kilometri şi un debit mediu de 25,2 metri cubi pe oră. Izvorăşte de pe partea stângă a munţilor Ciucaş. În sectorul montan, primeşte pe partea stângă afluenţi ca Zăbrătău, Harţagu, Caşoca, Bâsca Rozilei, Siriu şi Nehoiu. În sectorul subcarpatic, principalii afluenţi sunt Bâsca Chiojdului, Nişcovul, Sibiciu, Bălăneasa, Pâclele şi Slănic. În comuna Gura Teghii, sau mai precis în localitatea Varlaam, unde este amenajată una dintre cele mai frumoase şi tradiţionale pensiuni din ţară, se poate vedea locul unde cei mai importanţi afluenţi ai râului Buzău se întâlnesc. Vorbim de confluenţa apelor Bâsca Mare cu Bâsca Mică.

Cele două ape învolburate se întâlnesc într-un punct de care se leagă o poveste frumoasă şi controversată. Punctul este reprezentat tot de către o stâncă impunătoare, pe al cărei vârf tronează o cruce. În monografiile judeţului Buzău, sunt prezentate diverse scenarii vizavi de această locaţie. Dincolo de faptul că însemnează locul unde cele două ape se îmbrăţişează, stânca are o adevărată poveste. Se spune că Năchită, un fiu al satului Varlaam, a fost blestemat de mama sa deoarece nu se putea împăca cu gândul ca acesta va ajunge haiduc. Împreună cu un bun prieten, haiducul a hotărât să ia calea codrilor împreună cu iubitele lor. Maria lui Sterian nu a fost însă de acord, aşa încât Năchită s-a hotărât să o fure. În calea lor, tânărul ameţit de băutură a ucis o persoană, moment în care autorităţile au demarat prinderea lui. S-a organizat o poteră, care a ucis-o pe Maria fără să îl prindă şi pe haiducul vizat. Noaptea, Năchită s-a întors în locul în care a fost împuşcată iubita lui, a îngropat-o şi i-a pus la cap o cruce de fag denumită mai apoi Crucea Fetii. Blestemul mamei l-a lovit pe tânăr câteva luni mai târziu, când o poteră l-a prins şi l-a ucis în dreptul acestui loc. O altă variantă este cea a unui tânăr care, din pricina faptului că iubita l-a înşelat, a sărit de pe stâncă cu tot cu cal, găsindu-şi astfel sfârşitul la confluenţa celor două râuri. Îmbinarea tradiţiei şi a frumuseţilor naturale dă comunei Gura Teghii aspectul unei adevărate cărţi de poveşti.

Oameni de marcă

Scară la cer

Un fir de păianjen
Atârna de tavan
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,
Mi se aruncă de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost.
Mă gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

-Suflete; ia-o tu înainte.
Pâş, pâş.

Este ultimul poem al regretatului scriitor Marin Sorescu înainte de a intra în eternitate. În casa profesorului Gheorghe Băhneanu, actual primar al comunei Gura Teghii, a poposit între anii 1988 – 1994 Marin Sorescu. Casa se află la câteva sute de metri de intrarea în comună, martor al regretatului om de cultură ce a vizitat meleagurile buzoiene, încântat de frumuseţile întâlnite la tot pasul.

Aşadar, comuna Gura Teghii, dincolo de a reprezenta o oarecare aşezare omenească, este un loc plin de farmec, de obiective ce merită vizitate, ce depăşesc în valoare alte zone mult mai renumite, dar mai sărace în tradiţie şi poveste. În fond, asta contează cel mai mult.

Florin Zafiu

Articole pe aceasi tema:

• 2010/05/10 -- Jurnaliştii la ceaun

Tags: basca mare, basca mica, gura de rai, gura teghii, Locuri cinstite de mari istorici români, rai la buzau

Category: Galerie Foto, Turistic