Persoanele fizice autorizate îngraşă certificatele în ajun

| 2009/04/23 | 0 Comments

Termenul-limită de preschimbare a acestora este mâine
Până ieri la prânz, se prezentaseră doar jumătate dintre deţinători
pag 76 Persoanele fizice autorizate îngraşă certificatele în ajun
Aglomeraţie matinală mare, în ultimele câteva zile, la uşa Oficiului Judeţean al Registrului Comerţului, unde câteva zeci de solicitanţi se prezintă pentru preschimbarea autorizaţiilor de persoană fizică ori întreprindere individuală, operaţiune care, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/ aprilie 2008, revine acestei instituţii. Afluxul mare de solicitanţi din această perioadă se datorează faptului că termenul-limită de preschimbare a certificatelor este, conform aceluiaşi act normativ, 24 aprilie, adică mâine. Important este faptul că micii comercianţi ori producători posesori ai autorizaţiilor de persoană fizică autorizată ori de întreprindere individuală au avut la dispoziţie un an pentru a-şi preschimba certificatele, iar înghesuiala de acum se explică şi prin apropierea termenului-limită, după care cei ce nu au reuşit să intre în legalitate nu vor mai putea funcţiona.
Conform directorului Oficiului Registrului Comerţului Buzău, Sorin Lazăr, în judeţ sunt aproximativ 9.000 de posesori de astfel de certificate – dintre care, probabil, în jur de 3.000 nu mai desfăşoară niciun fel de activitate -, dintre care s-au prezentat la preschimbare doar circa 4.500. Aceeaşi sursă mai spune că, pentru evitarea aglomeraţiei, la ora începerii programului de lucru cu publicul, solicitanţilor li se oferă numere de ordine, atât pentru depunerea documentelor, cât şi pentru ridicarea acestora.
Călin BOSTAN



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , , ,

Category: Administratie, Galerie Foto

About the Author (Author Profile)



Articole pe aceasi tema:

Leave a Reply