Între impozit forfetar şi faliment
Persoanele juridice plătitoare de taxe şi impozite fac faţă din ce în ce mai greu efectelor crizei economice. Incapacitatea de plată se acutizează, administratorii fiind nevoiţi să declare falimentul propriilor afaceri. De la începutul anului până în prezent, peste 20 la sută din contribuabilii persoane juridice care figurează în evidenţele fiscale ale Direcţiei Economice Buzău au făcut obiectul procedurii de falimentare. Situaţia este prezentată mult mai clar de directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, Liviu Ilie, care, în cadrul unei şedinţe pe tema măsurilor ce vor trebui a fi implementate pentru stoparea efectelor crizei financiare, a declarat că numai pe parcursul acestui an au fost înregistraţi 72 de agenţi economici în curs de faliment.
De la Direcţia Economică Buzău sunt semnale din ce în ce mai dese în privinţa colapsului financiar ce pare a se ivi la orizont. Sosesc cereri de la lichidatori, aşa – zişii practicieni în insolvenţă, numiţi în instanţă pentru a expertiza bunurile firmelor care se pot executa după o sentinţă judecătorească. În jurul sumei de 15 miliarde de lei vechi se ridică datoria persoanelor juridice contribuabile, care din cauza neplăţii taxelor şi impozitelor, percepute de către Direcţia Economică, au fost nevoite să îşi ia adio de la visul frumos al unei afaceri. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău semnalează, prin intermediul directorului executiv, efectele crizei financiare ce au lovit afaceriştii buzoieni. “72 de agenţi economici au intrat în faliment pe parcursul acestui an, iar 14 sunt în insolvenţă. Obiectivul nostru este de a creşte veniturile bugetare. Prognozăm în acest an o scădere faţă de anul trecut în ceea ce priveşte contribuţia la bugetul de stat. Cu toate acestea, aplicabilitatea impozitului forfetar va creşte contribuţia la buget cu aproximativ 6 procente”, a precizat Liviu Ilie în cadrul unei şedinţe pe teme economice.
Au fost voci care au susţinut însă că numărul firmelor falimentare a depăşit cifra de 150. Tabloul creionat de responsabilul D.G.F.P. Buzău a fost considerat de către unii ca fiind optimist, având în vedere că situaţia grea în care ne aflăm se adânceşte pe zi ce trece.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Economie

