Nu suntem pierduţi cu totul
Într-o etapă a istoriei României, când mai tot poporul stă lipit în faţa micilor ecrane privind la autocrucificarea nesimţitului de Gigi Becali ori la dezbaterile manelizate cu ţigani, legate de evoluţia cirozei hepatice şi a hepatitei de tip C, iată că mai există şi, ce-i drept, vagi, raze de speranţă. Am văzut, ieri, într-un cotidian central, o ştire peste care, cu siguranţă, consumatorul producţiilor tv pomenite mai sus, trece fără să o bage în seamă.
Alexandru Tomescu, singurul muzician din România care cântă pe o vioară Stradivarius, a realizat, la sfârşitul săptămânii trecute, un experiment inedit. Îmbrăcat cu haine modeste, artistul a coborât în staţia de metrou din Piaţa Victoriei şi, timp de o jumătate de oră, a interpretat câteva dintre cele mai complexe piese clasice create pentru vioară. Efectul muzicii de calitate asupra bucureştenilor care se aflau, la o oră cu trafic de vârf, în staţia de metrou, a fost neaşteptat. Zeci de oameni s-au oprit din drum, cu riscul de a întârzia la serviciu, doar pentru a asculta câteva acorduri din “recitalul” lui Tomescu şi pentru a pune o bancnotă în cutia aşezată în faţa interpretului. Muzicianul a strâns de la călători peste trei milioane de lei vechi, în cele treizeci de minute ale ineditului concert.
Prin comparaţie, trebuie să spunem că, în luna ianuarie a anului 2007, în staţia de metrou “L’Enfant” din Washington, faimosul violonist Joshua Bell a cântat la un Stradivarius din 1713, estimat la 3,5 milioane de dolari. Îmbrăcat simplu, cu blugi, un tricou cu mâneci lungi şi o şapcă de baseball pe cap, Bell a susţinut un recital de 43 de minute. Deşi, cu câteva zile înainte, violonistul concertase cu sala plină la “Boston Symphony Hall”, unde un bilet a costat 100 dolari, în dimineaţa respectivă, artistul nu a strâns decât 32,17 dolari. Trecătorii nu au intuit că au de-a face cu un artist valoros, care cântă la un instrument aparte piese magistrale de Bach sau de Schubert. Prin comparaţie, succesul lui Alexandru Tomescu a fost unul uriaş.
Pentru că ne îndreptăm spre sfârşitul Săptămânii Patimilor, nu vreau să mă gândesc ce încasări ar fi înregistrat, în 30 de minute, Adrian de Vito (“The Wonderchild”, dacă doriţi). Aşa că las lucrurile exact cum au picat, ca să nu păcătuiesc aşa cum am făcut-o la începutul acestui text.
Călin BOSTAN
Articole pe aceasi tema:
Category: Editorial
Subscribe
If you enjoyed this article, subscribe to receive more just like it.
L-am auzit pe Tomescu la Sala Radio, la un concert de Sibelius. E foarte bun. Un maestru. Faptul că şi-a luat vioara Stradivarius la metrou e o dovadă de mare curaj în România. Sau de mare încredere în semenii tăi.