Liberalii buzoieni spun “pas” marii adunări anticriză
Jumătate din parlamentarii buzoieni au răspuns afirmativ invitaţiei democrat-liberalilor, de a se reuni şi discuta pe marginea problemelor apărute în urma crizei, la nivel local
Primarul municipiului Buzău şi omologul său de la Râmnicu Sărat, absenţi motivat sau nu?
Masă rotundă bicoloră şi prezenţă slabă, probleme cu carul şi soluţii inexistente, aceasta ar putea fi caracterizarea pe scurt a marii adunări, care ar fi trebuit a fi un exemplu pentru restul universului.
Ieri, la Consiliul Judeţean a avut loc întrunirea pe tema “Buzăul în faţa crizei”, întrunire care ar fi trebuit să adune la un loc şefii deconcentratelor, prefectul, subprefecţii, parlamentarii de la toate partidele politice, primarul municipiului Buzău şi al oraşului Râmnicu Sărat, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean. Însă, dintre toţi cei invitaţi au fost prezenţi şefii deconcentratelor, prefectul şi subprefecţii, aşa cum ne-a garantat luni reprezaentatul Guvernului în teritoriu, Valeriu Ungureanu, preşedintele Consiliului Judeţean, iar dintre parlamentari, prezenţi au fost doar cinci dintre cei zece, printre ei negăsindu-se niciun liberal. Singurul reprezentant al PNL Buzău, care a fost prezent şi fără invitaţie din partea democraţilor, a fost vicepreşedintele C.J. Buzău, Aurelian Podeanu.
Moderatorii discuţiilor au fost prefectul Valeriu Ungureanu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, pe alocuri aceştia intervenind pentru a prezenta problemele produse de criză în instituţiile pe care le conduc.
Absenţi şi atât…
Dintre parlamentari, liberalii au fost singurii care nu au trimis nici măcar un singur reprezentant. Atât deputaţii George Scutaru şi Titi Holban, cât şi senatorul Cristinel Bîgiu au fost prinşi cu treburi foarte importante la centru, probleme care rezultă a fi existenţiale pentru întreaga Românie. Se pare că opoziţia se manifestă şi în teritoriu, nu numai la centru, iar absenţa de ieri se datorează tocmai acestui lucru. Numărul prea mic al celor aflaţi în opoziţie face ca cei trei să fie indispensabili, pentru că fără cei trei nu se putea obţine nicidecum cvorumul pentru a se putea vota “79 de legi”. ” Rolul unui parlamentar este de a genera şi sprijini politici publice care să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale cetăţenilor, iar Parlamentul reprezintă locul unde se pot iniţia sau amenda legi de care să beneficieze şi buzoienii. Tocmai de aceea, le reamintim organizatorilor că miercuri, începând cu ora 10, la Camera Deputaţilor se desfăşoară sesiunea de vot final asupra proiectelor de lege. Pe ordinea de zi se află 79 de legi, pentru că în ultimele două săptămâni coaliţia majoritară nu a reuşit să-şi mobilizeze parlamentarii la vot, deşi are 70% din Parlament”, au transmis liberalii printr-un comunicat de presă.
Cei trei parlamentari liberali au mai acuzat pe cei ce au organizat întrunirea că sunt “ahtiaţi după imagine şi că nu sunt cu picioarele pe pământ”, dacă fac din criză un subiect de seminar, mai ales când ministrul Finanţelor şi al Economiei sunt membrii PD-L, iar rezolvarea nu este pozatul în “binefăcători ai judeţului”. Singurul care a încercat să acopere atitudinea colegilor de partid a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Aurelian Podeanu, care a declarat că iniţiativa a fost una bună şi că, dacă astfel de întruniri vor mai fi organizate, cu siguranţă se vor prezenta şi colegii săi, pentru că ei “nu desconsideră problemele buzoienilor”.
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Politica


