“Scutiţii” Palatului

| 2009/04/15 | 0 Comments

Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, dar şi Hotărârea de Consiliu Local 299/2008 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi a amenzilor aplicabile în anul fiscal 2009 în municipiul Buzău, prevăd pe lângă stabilirea cuantumului unor dări şi scutirea unor categorii de persoane, în baza unor anchete sociale. De remarcat – ne spune directorul executiv adjunct al Direcţiei Economice, subordonată Primăriei Municipiului Buzău, Auraş Avramescu – este că cei scutiţi de impozite şi taxe reprezintă un procent de aproximativ 10 la sută din totalul contribuabililor. Totodată, responsabilul direcţiei este de părere că numărul persoanelor cu handicap, dar şi al celor care au rămas fără locul de muncă a determinat creşterea totalului celor care beneficiază de prevederile legilor menţionate.
pag 92 Scutiţii Palatului

50 la sută din contribuabilii buzoieni persoane fizice şi-au achitat integral taxele şi impozitele pe clădiri până la data de 31 martie, beneficiind în acest fel de reducerea de 10 la sută din totalul de plată. În categoria contribuabililor se încadrează şi persoane care sunt scutite de la plata impozitelor şi taxelor, beneficiind de prevederile unor legi ca HCL 299/2008 şi Legea 571/2003. Auraş Avramescu, directorul adjunct al Direcţiei Economice Buzău, a precizat că, în momentul de faţă, 3239 de persoane fac obiectul prevederilor normativelor respective. “Sunt înregistrate 5 cazuri care persoane fizice ce deţin clădiri, monumente istorice, – zona Cuza Vodă – sunt scutite de la plata dărilor”. 33 de persoane fizice beneficiare ale Legii 144, cunoscută drept Legea Locuinţelor adoptată în anul 1996, sunt scutite de plată. Se încadrează acei buzoieni, de până în 35 de ani, care în perioada anilor 1999 au achiziţionat apartamente din blocuri ridicate din fondurile municipalităţii, respectiv imobilele de pe Aleea Sporturilor. Aceştia au fost scutiţi timp de zece ani de plata dărilor, anul 2009 fiind ultimul în care beneficiază de prevederile celor două legi. Dacă până acum am amintit de cazuri speciale, în continuare vom prezenta, cum se spune, grosul scutiţilor.
Adjunctul Direcţiei Economice prezintă în continuare lista celor scutiţi de biruri, amintind de persoanele deportate şi de deţinuţii politici, care nu sunt puţini. 259 este numărul lor. Mai sunt înregistraţi 571 de veterani şi soţii moştenitoare de veterani de război şi 302 revoluţionari.
“Îngrijorător este faptul că în ultima perioadă persoanele fizice care suferă de diverse grade de handicap au sosit pentru a depune dosare pentru a fi scutite de plata impozitelor. Am analizat 964 de dosare, toate eligibile. Faţă de perioada anilor trecuţi, este o cifră cel puţin dublă”, subliniază directorul Avramescu.
La HCL 299/2008 sunt încadraţi cei mai mulţi scutiţi. Este vorba de persoane ale căror venituri familiale nu depăşesc 6 milioane de lei vechi, buzoieni care trăiesc exclusiv din indemnizaţia de şomaj sau din ajutorul social, copii orfani de ambii părinţi de până în 18 ani sau de până în 25 de ani dacă urmează cursuri într-o instituţie de învăţământ. Aceştia sunt în număr de 1105, dosarele lor înmulţindu-se de la zi la zi, dat fiindcă efectele crizei financiare se fac resimţite în principal prin disponibilizări masive.
Florin Zafiu



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Administratie, Galerie Foto

Leave a Reply