Razie M.O.V.

| 2009/04/15 | 0 Comments

aliment p6 Razie M.O.V.
Comisarii Protecţiei Consumatorilor, în colaborare cu echipe de control din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Buzău au verificat operatorii economici din zona Crâng, urmărindu-se dacă aceştia respectă prevederile legale privind comercializarea unor produse de sezon (carne de miel, ouă, vin şi alte produse tradiţionale). Au fost constatate nenumărate abateri, legate, în principal, de modul de etichetare. Viorel Stănărângă, comisarul şef al instituţiei, a precizat la sfârşitul acţiunii că au fost verificaţi zece operatori economici, la patru dintre ei constatându-se nereguli. Modul deficitar de informare a consumatorilor privind preţul, conţinutul produselor, dar şi comercializarea unor alimente improprii consumului uman au atras sancţiuni contravenţionale în cuantum de peste 40 milioane de lei vechi.



Articole pe aceasi tema:

Tags: ,

Category: Administratie

Leave a Reply