Legea „ieftinirii mâncării” a trecut de Guvern
Preţurile la alimente ar putea scădea cu 10%, spun producătorii
Comercianţii neagă
Proiectul de lege în care sunt preluate unele prevederi ale Codului de bune practici în comerţul cu produse agroalimentare a fost adoptat de Guvern, documentul urmând să fie promovat în Parlament în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. Astfel, producătorii de alimente punctează o primă mare victorie în războiul început anul trecut cu reţelele de hipermarketuri, acuzate că majorează artificial preţurile pentru a-şi umfla profiturile. “Sperăm că, după ce va trece şi de Parlament, să producă efecte în sensul în care pe rafturile din hipermarketuri toate produsele indigene româneşti vor fi mult mai prezente, iar preţurile lor vor scădea cu aproximativ 20-30%”, a declarat ministrul la finalul şedinţei de Guvern.
Mai ponderat s-a dovedit a fi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. „Efectele nu vor apărea imediat, ci la două-trei luni de la intrarea în vigoare a actului normativ. Există posibilitatea ca, în urma renegocierii contractelor cu producătorii, preţurile să scadă cu 10-12%”, a declarat el.

Contabiliceşte, nu prea ies ieftiniri
De cealaltă parte a baricadei, reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (A.M.R.C.R.) susţin că alimentele nu se vor ieftini deloc. „În niciun caz nu vor scădea preţurile aşa cum se aşteaptă ei (producătorii – n.red.). Am tot insistat să ni se arate, economic, contabil, cum vor scădea preţurile, însă totul a rămas la nivel declarativ”, a declarat secretarul general al A.M.R.C.R., Adrian Manolache. El a continuat, susţinând că unele prevederi ale Codului sunt inaplicabile, cum ar fi cea care defineşte costul de achiziţie, pentru că ar fi în contradicţie cu legislaţia în vigoare şi cu directivele europene.
Într-un interviu, preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, avertiza asupra faptului că multe dintre reglementările impuse de hipermarketuri sunt anticoncurenţiale, ele trebuind eliminate. „Clauza clientului cel mai favorizat trebuie exclusă din regulamentul retailerilor, deoarece este anticoncurenţială. Aceasta este avizul nostru conform, deci este obligatoriu să se ţină cont de el”, a exemplificat Oprescu, care a adăugat că cea mai bună soluţie este preluarea unor prevederi din Codul de bune practici în textul modificat al Ordonanţei nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă.
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Politica, Social

