Mopedist mort
Ieri, în jurul orei 11.00, în localitatea Măteşti, comuna Săpoca, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Cernăteşti, a decedat. În momentul în care şoferul unui autoturism marca Dacia a efectuat manevra de întoarcere, a acroşat un moped. “Şoferul Daciei Break nu s-a asigurat, a acroşat mopedul, al cărui conducător s-a dezechilibrat şi a ajuns în zidul de beton al unui podeţ. În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului din Cernăteşti”, a precizat subcomisarul de Poliţie Silviu Dinu, din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Buzău. Bucureşteanul ce conducea autoturismul a susţinut în faţa organelor de poliţie aflate la locul accidentului că s-a asigurat însă nu a observat nimic în oglindă, venind din spate. A simţit, însă prea târziu, o lovitură care mai apoi s-a dovedit a fi fatală buzoianului.
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Social


